The Bible Software
bible.software › Isaia › Isaia 40 › Isaia 40:29

Isaia 40:29

El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

He giveth power to the faint; and to them that have no might he increaseth strength.

In Context

28Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeul cel veșnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.

30Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină,

Read all of Isaia 40

Cross References

Genesis 49:24Dar arcul lui a rămas tare Și mâinile lui au fost întărite De mâinile Puternicului lui Iacov: Și a ajuns astfel păstorul, stânca lui Israel.

Psalms 29:11Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace.

Isaiah 41:10Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.’

Jeremiah 31:25Căci voi răcori sufletul însetat și voi sătura orice suflet lihnit de foame’.”

2 Corinthians 12:9Și El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită”. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Isaia 40:29

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Isaia 40:28Isaia 40Isaia 40:30 →