Isaia 50:8
Cel ce Mă îndreptățește este aproape: ‘Cine va vorbi împotriva Mea? Să ne înfățișăm împreună! Cine este potrivnicul Meu? Să înainteze spre Mine!’
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
Deuteronomy 19:17cei doi oameni cu pricina să se înfățișeze înaintea Domnului, înaintea preoților și judecătorilor care vor fi atunci în slujbă.
Isaiah 41:21Apărați-vă pricina – zice Domnul – arătați-vă dovezile cele mai tari”, zice Împăratul lui Iacov.
Zechariah 3:1El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua stând în picioare înaintea Îngerului Domnului și pe Satana stând la dreapta lui, ca să-l pârască.
Romans 8:32El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?
Revelation 12:10Și am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Lui, pentru că pârâșul fraților noștri, care zi și noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.