Isaia 56:7
îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt și-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile-de-tot și jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.”
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
Psalms 2:6„Totuși Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, Muntele Meu cel sfânt.”
Isaiah 57:13Și atunci să strigi și să te izbăvească mulțimea idolilor tăi! Căci îi va lua vântul pe toți, o suflare îi va ridica. „Dar cel ce se încrede în Mine va moșteni țara și va stăpâni muntele Meu cel sfânt.” –
Isaiah 66:19Și voi pune un semn între ele și voi trimite la neamuri pe cei ce vor scăpa din Israel, la Tarsis, la Pul și la Lud, care trag cu arcul, la Tubal și la Iavan, în ostroavele depărtate, care n-au auzit vorbindu-se niciodată de Mine și n-au văzut slava Mea; ei vor vesti slava Mea printre neamuri.
Ezekiel 47:22O veți împărți însă ca moștenire prin sorț între voi și între străinii care vor locui în mijlocul vostru, acei străini care vor naște copii în mijlocul vostru. Pe aceștia îi veți privi ca pe niște băștinași între copiii lui Israel. Ei să aibă moștenirea prin sorț împreună cu voi între semințiile lui Israel.
Zechariah 8:3Așa vorbește Domnul: ‘Mă întorc iarăși în Sion și vreau să locuiesc în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul se va chema: «Cetatea cea credincioasă» și muntele Domnului oștirilor se va chema: «Muntele cel sfânt».’
Matthew 21:13și le-a zis: „Este scris: ‘Casa Mea se va chema o casă de rugăciune’. Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.”