Isaia 60:21
Nu vor mai fi decât oameni neprihăniți în poporul tău: ei vor stăpâni țara pe vecie, ca o odraslă sădită de Mine, lucrarea mâinilor Mele, ca să slujească spre slava Mea.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
2 Samuel 7:10am dat un loc poporului Meu, lui Israel, și l-am sădit ca să locuiască în el și să nu mai fie tulburat, ca să nu-l mai apese cei răi ca mai înainte
Psalms 37:18Domnul cunoaște zilele oamenilor cinstiți și moștenirea lor ține pe vecie.
Psalms 37:29Cei neprihăniți vor stăpâni țara și vor locui în ea pe vecie.
Isaiah 4:3Și cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi „sfânt”, oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim.
Isaiah 29:23Căci, când vor vedea ei, când vor vedea copiii lor, în mijlocul lor, lucrarea mâinilor Mele, Îmi vor sfinți Numele; vor sfinți pe Sfântul lui Iacov și se vor teme de Dumnezeul lui Israel.
Isaiah 43:21poporul pe care Mi l-am alcătuit, ca să vestească laudele Mele.” –