Ieremia 11:10
S-au întors la nelegiuirile celor dintâi părinți ai lor, care n-au vrut să asculte cuvintele Mele și s-au dus și ei după alți dumnezei ca să le slujească. Casa lui Israel și casa lui Iuda au călcat legământul Meu pe care-l făcusem cu părinții lor.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
9Domnul mi-a zis: „Este o uneltire între bărbații lui Iuda și între locuitorii Ierusalimului.
Cross References
Deuteronomy 9:7Adu-ți aminte și nu uita cum ai ațâțat mânia Domnului, Dumnezeului tău, în pustie. Din ziua când ai ieșit din țara Egiptului până la sosirea voastră în locul acesta, tot răzvrătiți împotriva Domnului ați fost!
Judges 2:12Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, care-i scosese din țara Egiptului, și au mers după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor și au mâniat pe Domnul.
Judges 2:19Dar, după moartea judecătorului, se stricau din nou, mai mult decât părinții lor, ducându-se după alți dumnezei, ca să le slujească și să se închine înaintea lor, și stăruiau în această purtare și împietrire.
2 Kings 17:7Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că copiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului lor, care-i scosese din țara Egiptului, de sub mâna lui Faraon, împăratul Egiptului, și pentru că s-au închinat la alți dumnezei.
Psalms 78:8Să nu fie ca părinții lor, un neam neascultător și răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare și al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
Isaiah 24:5căci țara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu țineau poruncile și rupeau legământul cel veșnic!