The Bible Software
bible.software › Ieremia › Ieremia 13 › Ieremia 13:25

Ieremia 13:25

Iată-ți soarta, partea pe care ți-o măsor, zice Domnul, pentru că M-ai uitat și ți-ai pus încrederea în minciună.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

This is thy lot, the portion of thy measures from me, saith the LORD; because thou hast forgotten me, and trusted in falsehood.

In Context

24De aceea, îi voi risipi ca pleava luată de vântul pustiei.

26De aceea îți voi ridica poalele și ți le voi da peste cap, ca să ți se vadă rușinea.

Read all of Ieremia 13

Cross References

Deuteronomy 32:37El va zice: ‘Unde sunt dumnezeii lor, Stânca aceea care le slujea de adăpost,

Psalms 9:17Cei răi se întorc la Locuința morților: toate neamurile care uită pe Dumnezeu.

Psalms 106:21Au uitat pe Dumnezeu, Mântuitorul lor, care făcuse lucruri mari în Egipt,

Isaiah 28:15Pentru că ziceți: „Noi am făcut un legământ cu moartea, am făcut o învoială cu Locuința morților: când va trece, urgia apelor năvălitoare nu ne va atinge, căci avem ca loc de scăpare neadevărul și ca adăpost minciuna!”

Jeremiah 2:13Căci poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate, care nu țin apă.

Jeremiah 7:4Nu vă hrăniți cu nădejdi înșelătoare, zicând: «Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!»

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ieremia 13:25

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ieremia 13:24Ieremia 13Ieremia 13:26 →