Ieremia 15:1
Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise și Samuel s-ar înfățișa înaintea Mea, tot n-aș fi binevoitor față de poporul acesta. Izgonește-l dinaintea Mea, ducă-se!
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
Genesis 19:27Avraam s-a sculat a doua zi dis-de-dimineață și s-a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului.
Numbers 14:13Moise a zis Domnului: „Egiptenii vor auzi lucrul acesta, ei, din mijlocul cărora ai scos pe poporul acesta prin puterea Ta.
2 Kings 17:20Domnul a lepădat tot neamul lui Israel; i-a smerit, i-a dat în mâinile jefuitorilor și a sfârșit prin a-i izgoni dinaintea Feței Lui.
Psalms 106:23Și El a vorbit să-i nimicească, dar Moise, alesul Său, a stat la mijloc înaintea Lui, ca să-L abată de la mânia Lui și să-L oprească să-i nimicească.
Jeremiah 7:15Și vă voi lepăda de la Fața Mea, cum am lepădat pe toți frații voștri, pe toată sămânța lui Efraim!’