Ieremia 18:8
dar, dacă neamul acesta despre care am vorbit astfel se întoarce de la răutatea lui, atunci și Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gând să i-l fac.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
7Deodată zic despre un neam, despre o împărăție, că-l voi smulge, că-l voi surpa și că-l voi nimici,
9Tot așa însă, deodată zic despre un neam, sau despre o împărăție, că-l voi zidi sau că-l voi sădi.
Cross References
Exodus 32:14Și Domnul S-a lăsat de răul, pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său. Mânia lui Moise
Judges 2:18Când le ridica Domnul judecători, Domnul era cu judecătorul și-i izbăvea din mâna vrăjmașilor lor în tot timpul vieții judecătorului, căci Domnului I se făcea milă de suspinele scoase de ei împotriva celor ce-i apăsau și-i chinuiau.
Psalms 90:13Întoarce-te, Doamne! Până când zăbovești? Ai milă de robii Tăi!
Psalms 135:14căci Domnul va judeca pe poporul Său și va avea milă de robii Săi.
Jeremiah 7:3Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Îndreptați-vă căile și faptele, și vă voi lăsa să locuiți în locul acesta.