Ieremia 29:13
Mă veți căuta, și Mă veți găsi dacă Mă veți căuta cu toată inima.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
And ye shall seek me, and find me, when ye shall search for me with all your heart.
In Context
12Voi Mă veți chema, și veți pleca; Mă veți ruga, și vă voi asculta.
Cross References
Leviticus 26:40Își vor mărturisi fărădelegile lor și fărădelegile părinților lor, călcările de Lege pe care le-au săvârșit față de Mine și împotrivirea cu care Mi s-au împotrivit, păcate din pricina cărora
Deuteronomy 30:1Când se vor întâmpla toate aceste lucruri, binecuvântarea și blestemul pe care le pun înaintea ta, dacă le vei pune la inimă în mijlocul tuturor neamurilor între care te va risipi Domnul, Dumnezeul tău,
2 Kings 23:3Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc și a făcut legământ înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul și să păzească poruncile, învățăturile și legile Lui din toată inima și din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia, scrise în cartea aceasta. Și tot poporul a intrat în legământ.
2 Chronicles 6:37dacă își vor veni în fire în țara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine și Îți vor face cereri în țara robiei lor și vor zice: ‘Am păcătuit, am săvârșit fărădelegi, am făcut rău’,
2 Chronicles 31:21A lucrat cu toată inima și a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru lege și pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul său. Năvălirea lui Sanherib, împăratul Asiriei