The Bible Software
bible.software › Ieremia › Ieremia 29 › Ieremia 29:32

Ieremia 29:32

iată ce zice Domnul: Voi pedepsi pe Șemaia, Nehelamitul, și sămânța lui: niciunul din ai lui nu va locui în mijlocul poporului acestuia și nu va vedea binele pe care-l voi face poporului Meu, zice Domnul, căci el a propovăduit răzvrătire împotriva Domnului»’.” Întoarcerea din robie

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

Therefore thus saith the LORD; Behold, I will punish Shemaiah the Nehelamite, and his seed: he shall not have a man to dwell among this people; neither shall he behold the good that I will do for my people, saith the LORD; because he hath taught rebellion against the LORD.

In Context

31„Trimite să spună tuturor celor din robie: ‘Așa vorbește Domnul despre Șemaia, Nehelamitul: «Pentru că Șemaia vă prorocește fără să-l fi trimis Eu și vă insuflă o încredere mincinoasă,

Read all of Ieremia 29

Cross References

Exodus 20:5Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc,

Joshua 7:24Iosua și tot Israelul, împreună cu el, au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, placa de aur, pe fiii și fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile, cortul lui și tot ce era al lui și i-au suit în valea Acor.

2 Kings 5:27Lepra lui Naaman se va lipi de tine și de sămânța ta pentru totdeauna.” Și Ghehazi a ieșit dinaintea lui Elisei plin de lepră, alb ca zăpada. Securea unui fiu al prorocilor

2 Kings 7:19Iar călărețul răspunsese omului lui Dumnezeu: „Chiar dacă ar face Domnul ferestre în cer, cum s-ar putea întâmpla un asemenea lucru?” Și Elisei zisese: „Vei vedea cu ochii tăi, dar tu nu vei mânca din ele.”

Isaiah 14:20Tu nu ești unit cu ei în mormânt, căci ți-ai nimicit țara și ți-ai prăpădit poporul. Nu se va mai vorbi niciodată de neamul celor răi.

Jeremiah 17:6Căci este ca un nenorocit în pustie și nu vede venind fericirea; locuiește în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat și fără locuitori.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ieremia 29:32

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ieremia 29:31Ieremia 29