Ieremia 39:16
„Du-te de vorbește lui Ebed-Melec, Etiopianul, și spune-i: ‘Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi aduce peste cetatea aceasta lucrurile pe care le-am vestit în rău, și nu în bine; în ziua aceea ele se vor întâmpla înaintea ochilor tăi.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
15Cuvântul Domnului vorbise astfel lui Ieremia pe când era închis în curtea temniței:
Cross References
2 Chronicles 36:21ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, până ce țara și-a ținut Sabatele ei și s-a odihnit tot timpul cât a fost pustiită, până la împlinirea celor șaptezeci de ani. Porunca lui Cirus
Psalms 92:11Ochiul meu își vede împlinită dorința față de vrăjmașii mei și urechea mea aude împlinirea dorinței mele față de potrivnicii mei cei răi.
Jeremiah 19:11Și să le spui: ‘Așa vorbește Domnul oștirilor: «Tocmai așa voi zdrobi pe poporul acesta și cetatea aceasta cum se sparge vasul unui olar, fără să poată fi făcut la loc. Și morții vor fi îngropați în Tofet din lipsă de loc pentru îngropare.
Jeremiah 21:10Căci Eu Îmi îndrept privirile împotriva cetății acesteia că să-i fac rău, nu bine, zice Domnul; ea va fi dată în mâinile împăratului Babilonului, care o va arde cu foc».’
Jeremiah 26:15Numai să știți că, dacă mă veți omorî, vă veți face vinovați de sânge nevinovat, voi, cetatea aceasta și locuitorii ei; căci Domnul m-a trimis în adevăr la voi să rostesc în auzul vostru toate aceste cuvinte!”
Jeremiah 26:20(A mai fost însă un om care prorocea în Numele Domnului: Urie, fiul lui Șemaia, din Chiriat-Iearim. El a prorocit împotriva cetății acesteia și împotriva țării acesteia tocmai aceleași lucruri ca Ieremia.