The Bible Software
bible.software › Ieremia › Ieremia 50 › Ieremia 50:21

Ieremia 50:21

Suie-te împotriva țării de două ori răzvrătită, împotriva locuitorilor ei și pedepsește-i! Urmărește-i, măcelărește-i, nimicește-i, zice Domnul, și împlinește în totul poruncile Mele!

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

Go up against the land of Merathaim, even against it, and against the inhabitants of Pekod: waste and utterly destroy after them, saith the LORD, and do according to all that I have commanded thee.

In Context

20În zilele acelea, în vremea aceea, zice Domnul, se va căuta nelegiuirea lui Israel, și nu va mai fi și păcatul lui Iuda, și nu se va mai găsi, căci voi ierta rămășița pe care o voi lăsa.

22Strigăte de război răsună în țară și prăpădul este mare.

Read all of Ieremia 50

Cross References

Numbers 31:14Și Moise s-a mâniat pe căpeteniile oștirii, pe căpeteniile peste o mie și pe căpeteniile peste o sută care se întorceau de la război.

2 Samuel 16:11Și David a zis lui Abișai și tuturor slujitorilor săi: „Iată că fiul meu, care a ieșit din trupul meu, vrea să-mi ia viața, cu cât mai mult beniamitul acesta! Lăsați-l să blesteme, căci Domnul i-a zis.

2 Chronicles 36:23„Așa vorbește Cirus, împăratul perșilor: ‘Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărățiile pământului și mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim, în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul, Dumnezeul lui, să fie cu el și să plece!’”

Isaiah 44:28Eu zic despre Cirus: ‘El este păstorul Meu și el va împlini toată voia Mea’; el va zice despre Ierusalim: ‘Să fie zidit iarăși!’ Și despre Templu: ‘Să i se pună temeliile!’”

Isaiah 48:15Eu am vorbit și Eu l-am și chemat; Eu l-am adus și lucrarea lui va izbuti.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ieremia 50:21

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ieremia 50:20Ieremia 50Ieremia 50:22 →