bible.software › Ieremia › Ieremia 51 › Ieremia 51:52
Ieremia 51:52
„De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când îi voi pedepsi idolii, și în toată țara lui vor geme răniții.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
Wherefore, behold, the days come, saith the LORD, that I will do judgment upon her graven images: and through all her land the wounded shall groan.
In Context
51„Ne rușinam când auzeam ocara; ne ascundeam fețele de rușine când au venit niște străini în Sfântul Locaș al Casei Domnului.”
53Chiar dacă Babilonul s-ar înălța până la ceruri, chiar dacă ar face cu neputință de ajuns cetățuile lui cele înalte, tot voi trimite pe pustiitori împotriva lui”, zice Domnul…
Read all of Ieremia 51
Cross References
Isaiah 13:15Toți cei ce vor fi prinși vor fi străpunși și toți cei ce vor fi apucați vor cădea uciși de sabie.
Jeremiah 51:47De aceea, iată, vin zile când voi pedepsi idolii Babilonului. Atunci toată țara lui va fi acoperită de rușine și toți morții lui vor cădea în mijlocul lui.
Daniel 5:30Dar, chiar în noaptea aceea, Belșațar, împăratul haldeenilor, a fost omorât.
This Verse In Other Editions
Study Ieremia 51:52