Ieremia 51:62
și să zici: ‘Doamne, Tu ai spus că locul acesta are să fie nimicit și că n-are să mai fie locuit nici de oameni, nici de dobitoace, ci are să ajungă un pustiu pentru totdeauna.’
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
61Ieremia a zis lui Seraia: „Când vei ajunge la Babilon, vezi să citești toate cuvintele acestea
63Și când vei isprăvi citirea cărții acesteia, să legi de ea o piatră și s-o arunci în Eufrat
Cross References
Isaiah 13:19Și astfel, Babilonul, podoaba împăraților, falnica mândrie a caldeenilor, va fi ca Sodoma și Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu.
Jeremiah 25:9iată, voi trimite să aducă toate popoarele de la miazănoapte, zice Domnul, și voi trimite la robul Meu Nebucadnețar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei țări și împotriva locuitorilor ei, și împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur, ca să le nimicească cu desăvârșire și să facă din ele un pustiu și o pricină de batjocură, niște dărâmături veșnice.
Jeremiah 50:3Căci împotriva lui se suie un neam de la miazănoapte, care-i va preface țara într-o pustie și nu va mai fi locuită; atât oamenii, cât și dobitoacele fug și se duc.
Jeremiah 50:13Din pricina mâniei Domnului nu va mai fi locuită și va fi o pustietate. Toți cei ce vor trece pe lângă Babilon se vor mira și vor fluiera pentru toate rănile lui.
Jeremiah 51:25Iată, am necaz pe tine, munte nimicitor, zice Domnul, pe tine, care nimiceai tot pământul! Îmi voi întinde mâna peste tine, te voi prăvăli de la înălțimea stâncilor și te voi preface într-un munte aprins.
Jeremiah 51:37Babilonul va ajunge un morman de dărâmături, o vizuină de șacali, un pustiu și o batjocură și nu va mai avea locuitori.