The Bible Software
bible.software › Ioel › Ioel 2 › Ioel 2:30

Ioel 2:30

Voi face să se vadă semne în ceruri și pe pământ: sânge, foc și stâlpi de fum;

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

And I will shew wonders in the heavens and in the earth, blood, and fire, and pillars of smoke.

In Context

29Chiar și peste robi și peste roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea.

31soarele se va preface în întuneric și luna, în sânge înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată.

Read all of Ioel 2

Cross References

Genesis 19:28Și-a îndreptat privirile spre Sodoma și Gomora și spre toată câmpia și iată că a văzut ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor.

Judges 20:38După un semn asupra căruia se învoiseră cu bărbații lui Israel, cei de la pândă aveau să facă să se înalțe din cetate un fum gros.

Song of Solomon 3:6Ce se vede suindu-se din pustie ca niște stâlpi de fum, în mijlocul aburilor de mir și de tămâie, înconjurată de toate miresmele negustorilor de mir?

Mark 13:24Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei,

Luke 21:25Vor fi semne în soare, în lună și în stele. Și pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor;

Revelation 6:12Când a rupt Mielul pecetea a șasea, m-am uitat și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ioel 2:30

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ioel 2:29Ioel 2Ioel 2:31 →