Iosua 11:21
În același timp, Iosua a pornit și a nimicit pe anachimi, din muntele Hebronului, din Debir, din Anab, din tot muntele lui Iuda și din tot muntele lui Israel; Iosua i-a nimicit cu desăvârșire, împreună cu cetățile lor.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
22N-au rămas deloc anachimi în țara copiilor lui Israel; n-au rămas decât la Gaza, la Gat și la Asdod.
Cross References
Numbers 13:22S-au suit pe la miazăzi și au mers până la Hebron, unde se aflau Ahiman, Șeșai și Talmai, copiii lui Anac. Hebronul fusese zidit cu șapte ani înainte de cetatea Țoan din Egipt.
Deuteronomy 1:28Unde să ne suim? Frații noștri ne-au muiat inima, zicând: «Poporul acela este un popor mai mare și mai înalt la statură decât noi; cetățile sunt mari și întărite până la cer; ba încă, am văzut acolo și copii de ai lui Anac.»’
Deuteronomy 9:2pe un popor mare și înalt la statură, pe copiii lui Anac, pe care-i cunoști și despre care ai auzit zicându-se: ‘Cine va putea să stea împotriva copiilor lui Anac!’
Joshua 14:12Dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea, căci ai auzit atunci că acolo sunt anachimi și că sunt cetăți mari și întărite. Domnul va fi, poate, cu mine și-i voi izgoni, cum a spus Domnul”.
Joshua 15:14Caleb a izgonit de acolo pe cei trei fii ai lui Anac: Șeșai, Ahiman și Talmai, copiii lui Anac.
Judges 1:10Iuda a pornit împotriva canaaniților care locuiau la Hebron, numit mai înainte Chiriat-Arba, și a bătut pe Șeșai, pe Ahiman și Talmai.