Judecători 6:15
Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase și eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.”
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
16Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine și vei bate pe Madian ca pe un singur om”.
Cross References
Genesis 32:10Eu sunt prea mic pentru toate îndurările și pentru toată credincioșia pe care ai arătat-o față de robul Tău, căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, și iată că acum fac două tabere.
Exodus 4:10Moise a zis Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea ușoară și cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbești Tu robului Tău, căci vorba și limba îmi sunt încurcate.”
Jeremiah 1:6Eu am răspuns: ‘Ah, Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu știu să vorbesc, căci sunt un copil.’
Micah 5:2Și tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între cetățile de căpetenie ale lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel și a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei.”
1 Corinthians 15:9Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.