Evanghelia după Luca 19:26
Iar el le-a zis: ‘Vă spun că celui ce are, i se va da, dar de la cel ce n-are, se va lua chiar și ce are.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
25‘Doamne’, i-au zis ei, ‘el are zece poli’.
Read all of Evanghelia după Luca 19
Cross References
2 Samuel 7:15dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta.
Ezekiel 44:12Pentru că i-au slujit înaintea idolilor lui și au făcut să cadă în păcat casa lui Israel, de aceea Îmi ridic mâna asupra lor, zice Domnul, Dumnezeu, ca să-și poarte pedeapsa nelegiuirii lor.
Matthew 21:43De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.
Mark 4:25Căci, celui ce are, i se va da; dar, de la cel ce n-are, se va lua și ce are.” Pilda cu sămânța
Luke 16:3Ispravnicul și-a zis: ‘Ce am să fac dacă îmi ia stăpânul isprăvnicia? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine.