Evanghelia după Luca 4:29
Și s-au sculat, L-au scos din cetate și L-au dus până în sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
28Toți cei din sinagogă, când au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mânie.
30Dar Isus a trecut prin mijlocul lor și a plecat de acolo. Vindecarea unui îndrăcit în Capernaum
Read all of Evanghelia după Luca 4
Cross References
Numbers 15:35Domnul a zis lui Moise: „Omul acesta să fie pedepsit cu moartea, toată adunarea să-l ucidă cu pietre afară din tabără.”
Psalms 37:14Cei răi trag sabia și își încordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit și sărac, ca să înjunghie pe cei cu inima neprihănită.
John 8:37Știu că sunteți sămânța lui Avraam, dar căutați să Mă omorâți pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu.
John 8:59La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns și a ieșit din Templu, trecând prin mijlocul lor. Și așa a plecat din Templu. Vindecarea unui orb din naștere
Acts 7:57Ei au început atunci să răcnească, și-au astupat urechile și s-au năpustit toți într-un gând asupra lui.
Acts 21:28și au început să strige: „Bărbați israeliți, dați ajutor! Iată omul care propovăduiește pretutindeni și în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii și împotriva locașului acestuia, ba încă a vârât și pe niște greci în Templu și a spurcat acest locaș sfânt.”