Evanghelia după Marcu 7:4
Și, când se întorc din piață, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le țină, precum spălarea paharelor, a urcioarelor, a căldărilor și a paturilor.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Read all of Evanghelia după Marcu 7
Cross References
Psalms 26:6Îmi spăl mâinile în nevinovăție și așa înconjur altarul Tău, Doamne,
Jeremiah 4:14Curățește-ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii mântuit! Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta?
Matthew 27:24Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, și-a spălat mâinile înaintea norodului și a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!”
John 2:6Și acolo erau șase vase de piatră, puse după obiceiul de curățire al iudeilor; și în fiecare vas încăpeau câte două sau trei vedre.
Hebrews 9:10Ele sunt doar niște porunci pământești, date ca toate cele privitoare la mâncăruri, băuturi și felurite spălături, până la o vreme de îndreptare.
1 John 1:7Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.