Neemia 13:18
Oare n-au lucrat așa părinții voștri și nu din pricina aceasta a trimis Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi și peste cetatea aceasta? Și voi aduceți din nou mânia Lui împotriva lui Israel, pângărind Sabatul!”
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 31:12Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
Leviticus 26:28Mă voi împotrivi și Eu vouă cu mânie și vă voi pedepsi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre.
Joshua 22:17Privim oare ca o nimica nelegiuirea lui Peor, a cărui pată n-am ridicat-o până acum de peste noi, cu toată urgia pe care a adus-o ea asupra adunării Domnului?
Ezra 9:14să începem iarăși să călcăm poruncile Tale și să ne încuscrim cu aceste popoare urâcioase? N-ar izbucni atunci iarăși mânia Ta împotriva noastră, până acolo încât ne-ar nimici, fără să lase nici rămășiță, nici robi izbăviți?
Jeremiah 17:21Așa vorbește Domnul: «Luați seama, în sufletele voastre, să nu purtați nicio povară în ziua Sabatului și să n-o aduceți înăuntru pe porțile Ierusalimului.
Jeremiah 44:9Ați uitat nelegiuirile părinților voștri, nelegiuirile împăraților lui Iuda, nelegiuirile nevestelor lor, nelegiuirile voastre și nelegiuirile nevestelor voastre săvârșite în țara lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului?