Epistola lui Pavel către filipeni 1:17
cei dintâi, din duh de ceartă, vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanțurile mele.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
But the other of love, knowing that I am set for the defence of the gospel.
In Context
Read all of Epistola lui Pavel către filipeni 1
Cross References
Luke 21:14Țineți bine minte, să nu vă gândiți mai dinainte ce veți răspunde,
Acts 26:1Agripa a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!” Pavel a întins mâna și a început să se apere astfel:
Romans 1:13Nu vreau să nu știți, fraților, că de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celelalte neamuri, dar am fost împiedicat până acum.
Galatians 2:7Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredințată Evanghelia pentru cei netăiați împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredințată Evanghelia pentru cei tăiați împrejur –
Philippians 2:3Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă, ci, în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși.
2 Timothy 1:11Propovăduitorul și apostolul ei am fost pus eu și învățător al neamurilor.