Proverbele și pildele lui Solomon 24:32
M-am uitat bine și cu luare-aminte, și am tras învățătură din ce am văzut.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
Then I saw, and considered it well: I looked upon it, and received instruction.
In Context
31Și era numai spini, acoperit de mărăcini, și zidul de piatră era prăbușit.
33„Să mai dorm puțin, să mai ațipesc puțin, să mai încrucișez mâinile puțin, ca să mă odihnesc!”
Read all of Proverbele și pildele lui Solomon 24
Cross References
Deuteronomy 13:11Să se facă așa, pentru ca tot Israelul să audă și să se teamă și să nu se mai săvârșească o faptă așa de nelegiuită în mijlocul tău. Pedeapsa pentru o cetate din care ies ațâțători
Deuteronomy 32:29Dacă ar fi fost înțelepți, ar înțelege Și s-ar gândi la ce li se va întâmpla.
Psalms 4:4Cutremurați-vă și nu păcătuiți! Spuneți lucrul acesta în inimile voastre când stați în pat, apoi tăceți.
Luke 2:51Apoi, S-a pogorât împreună cu ei, a venit la Nazaret și le era supus. Mamă-Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei.
1 Corinthians 10:11Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.