The Bible Software
bible.software › Psalmi › Psalmi 105 › Psalmi 105:27

Psalmi 105:27

Prin puterea Lui, ei au făcut semne minunate în mijlocul lor, au făcut minuni în țara lui Ham.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

They shewed his signs among them, and wonders in the land of Ham.

In Context

26A trimis pe robul Său Moise și pe Aaron, pe care-l alesese.

28A trimis întuneric și a adus negura, ca să nu fie neascultători la Cuvântul Lui.

Read all of Psalmi 105

Cross References

Exodus 7:1Domnul a zis lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu pentru Faraon, și fratele tău Aaron va fi prorocul tău.

Deuteronomy 4:34A fost vreodată vreun dumnezeu care să fi căutat să ia un neam din mijlocul altui neam, prin încercări, semne, minuni și lupte, cu mână tare și braț întins, și cu minuni înfricoșate, cum a făcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, în Egipt și sub ochii voștri?

Nehemiah 9:10Ai făcut semne și minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor lui și împotriva întregului popor din țara lui, pentru că știai cu câtă îngâmfare se purtaseră față de părinții noștri și Ți-ai arătat slava Ta cum se vede astăzi.

Psalms 105:23Atunci, Israel a venit în Egipt și Iacov a locuit în țara lui Ham.

Psalms 106:22minuni în țara lui Ham, semne minunate la Marea Roșie.

Isaiah 63:11Atunci poporul Său și-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise și a zis: „Unde este Acela care i-a scos din mare, cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel sfânt;

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Psalmi 105:27

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschCharles SpurgeonScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Psalmi 105:26Psalmi 105Psalmi 105:28 →