The Bible Software
bible.software › Psalmi › Psalmi 32 › Psalmi 32:8

Psalmi 32:8

„Eu, zice Domnul, te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui și voi avea privirea îndreptată asupra ta.”

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

I will instruct thee and teach thee in the way which thou shalt go: I will guide thee with mine eye.

In Context

7Tu ești ocrotirea mea, Tu mă scoți din necaz, Tu mă înconjuri cu cântări de izbăvire.

9Nu fiți ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-l strunești cu un frâu și o zăbală cu care-l legi ca să nu se apropie de tine.

Read all of Psalmi 32

Cross References

Genesis 24:48Apoi am plecat capul, m-am aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului și am binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, că m-a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul lui.

2 Samuel 22:33Dumnezeu este cetățuia mea cea tare și El mă călăuzește pe calea cea dreaptă.

Psalms 25:8Domnul este bun și drept, de aceea arată El păcătoșilor calea.

Psalms 33:18Iată, ochiul Domnului privește peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui,

Psalms 143:8Fă-mă să aud dis-de-dimineață bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalț sufletul.

Proverbs 3:5Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta!

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Psalmi 32:8

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschCharles SpurgeonScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Psalmi 32:7Psalmi 32Psalmi 32:9 →