The Bible Software
bible.software › Psalmi › Psalmi 35 › Psalmi 35:7

Psalmi 35:7

Căci mi-au întins lațul lor, fără pricină, pe o groapă, pe care au săpat-o fără temei, ca să-mi ia viața;

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

For without cause have they hid for me their net in a pit, which without cause they have digged for my soul.

In Context

6Drumul să le fie întunecos și alunecos și să-i urmărească îngerul Domnului!

8să-i ajungă prăpădul pe neașteptate, să fie prinși în lațul pe care l-au întins, să cadă în el și să piară!

Read all of Psalmi 35

Cross References

Psalms 9:15Neamurile cad în groapa pe care au făcut-o și li se prinde piciorul în lațul pe care l-au ascuns.

Psalms 57:7Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cânta, da, și voi suna din instrumentele mele.

Psalms 69:4Cei ce mă urăsc fără temei sunt mai mulți decât perii capului meu; ce puternici sunt cei ce vor să mă piardă, cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmași; trebuie să dau înapoi ce n-am furat.

Psalms 140:5Niște îngâmfați îmi întind curse și lațuri, pun rețele de-a lungul drumului și îmi întind capcane.

John 15:25Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: ‘M-au urât fără temei’.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Psalmi 35:7

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschCharles SpurgeonScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Psalmi 35:6Psalmi 35Psalmi 35:8 →