Psalmi 83:4
„Veniți”, zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!”
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
5Se strâng toți cu o inimă, fac un legământ împotriva Ta:
Cross References
Joshua 9:2s-au unit împreună într-o înțelegere ca să lupte împotriva lui Iosua și împotriva lui Israel. Viclenia gabaoniților
Esther 3:6dar a crezut că e prea puțin pentru el să pună mâna numai pe Mardoheu, căci i se spusese din ce popor era Mardoheu, și a voit să nimicească pe poporul lui Mardoheu, pe toți iudeii care se aflau în toată împărăția lui Ahașveroș.
Proverbs 1:12haidem să-i înghițim de vii, ca Locuința morților, și întregi, ca pe cei ce se pogoară în groapă;
Jeremiah 31:36‘Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, și neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!’”
Ezekiel 38:10Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: «În ziua aceea, multe gânduri îți vor veni în minte și vei urzi planuri rele.
Matthew 27:62A doua zi care vine după Ziua Pregătirii, preoții cei mai de seamă și fariseii s-au dus împreună la Pilat