Psalmi 96:5
Căci toți dumnezeii popoarelor sunt niște idoli, dar Domnul a făcut cerurile.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
For all the gods of the nations are idols: but the LORD made the heavens.
In Context
4Căci Domnul este mare și foarte vrednic de laudă. El este mai de temut decât toți dumnezeii.
6Strălucirea și măreția sunt înaintea Feței Lui, slava și podoaba sunt în locașul Lui cel sfânt.
Cross References
Psalms 8:4îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândești la el? Și fiul omului, ca să-l bagi în seamă?”
Psalms 115:15Fiți binecuvântați de Domnul, care a făcut cerurile și pământul!
Psalms 135:18Ca ei sunt cei ce-i fac, toți cei ce se încred în ei.
Isaiah 42:5Așa vorbește Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile și le-a întins, care a întins pământul și cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc și suflet celor ce merg pe el:
Isaiah 46:1„Bel se prăbușește, Nebo cade; idolii lor sunt puși pe vite și dobitoace; idolii pe care-i purtați voi au ajuns o sarcină, o povară pentru vita obosită!
Jeremiah 10:11„Așa să le vorbiți: ‘Dumnezeii care n-au făcut nici cerurile, nici pământul vor pieri de pe pământ și de sub ceruri.