Apocalipsa 1:4
Ioan, către cele șapte Biserici care sunt în Asia: Har și pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era și Celui ce vine și din partea celor șapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 3:14Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Și a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: ‘Cel ce se numește Eu sunt m-a trimis la voi’.”
Psalms 102:25Tu ai întemeiat în vechime pământul și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
Isaiah 41:4Cine a făcut și a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile de la început, Eu, Domnul, Cel dintâi și Același până în cele din urmă veacuri.
Micah 5:2Și tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între cetățile de căpetenie ale lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel și a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei.”
Zechariah 4:10Căci cine disprețuiește ziua începuturilor slabe? Aceștia șapte vor privi cu bucurie cumpăna în mâna lui Zorobabel. Aceștia șapte sunt ochii Domnului, care cutreieră tot pământul.”
John 1:1La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.