Apocalipsa 17:17
Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin și să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
18Și femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împărații pământului.”
Cross References
Ezra 7:27Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul părinților noștri, care a pregătit inima împăratului ca să slăvească astfel Casa Domnului la Ierusalim
Proverbs 19:21Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlinește.
Isaiah 45:17Dar Israel va fi mântuit de Domnul cu o mântuire veșnică. Voi nu veți fi nici rușinați, nici înfruntați în veci.
Jeremiah 27:6Acum dau toate aceste țări în mâinile robului Meu Nebucadnețar, împăratul Babilonului; îi dau chiar și fiarele câmpului ca să-i fie supuse.
Ezekiel 38:16Vei înainta împotriva poporului Meu Israel ca un nor care va acoperi țara. În zilele de apoi, te voi aduce împotriva țării Mele, ca să Mă cunoască neamurile când voi fi sfințit în tine sub ochii lor, Gog!»
Luke 22:3Dar Satana a intrat în Iuda, zis și Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.