Epistola lui Pavel către romani 6:4
Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
3Nu știți că toți câți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea Lui?
Read all of Epistola lui Pavel către romani 6
Cross References
Matthew 28:2Și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ, căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer, a venit și a prăvălit piatra de la ușa mormântului și a șezut pe ea.
John 2:19Drept răspuns, Isus le-a zis: „Stricați templul acesta, și în trei zile îl voi ridica”.
Acts 2:24Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea.
Romans 6:9întrucât știm că Hristosul înviat din morți nu mai moare; moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui.
Romans 7:6Dar acum, am fost izbăviți de Lege și suntem morți față de Legea aceasta, care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă. Legea dă cunoștința păcatului
Romans 12:1Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.