Epistola lui Pavel către Tit 2:11
Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
For the grace of God that bringeth salvation hath appeared to all men,
In Context
Read all of Epistola lui Pavel către Tit 2
Cross References
Psalms 96:1Cântați Domnului o cântare nouă! Cântați Domnului, toți locuitorii pământului!
Psalms 98:1Un psalm Cântați Domnului o cântare nouă, căci El a făcut minuni. Dreapta și brațul Lui cel sfânt I-au venit în ajutor.
Isaiah 2:2Se va întâmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălța deasupra dealurilor și toate neamurile se vor îngrămădi spre el.
Isaiah 49:6El zice: ‘Este prea puțin lucru să fii Robul Meu ca să ridici semințiile lui Iacov și să aduci înapoi rămășițele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului’.
Isaiah 60:1„Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine!
Zechariah 12:10Atunci voi turna peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare și de rugăciune și își vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu și-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.