The Bible Software
bible.software › Țefania › Țefania 1 › Țefania 1:2

Țefania 1:2

„Voi nimici totul de pe fața pământului, zice Domnul.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

I will utterly consume all things from off the land, saith the LORD.

In Context

1Cuvântul Domnului care a fost spus lui Țefania, fiul lui Cuși, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda.

3Voi nimici oamenii și vitele, păsările cerului și peștii mării, pietrele de poticnire și pe cei răi împreună cu ele; voi nimici cu desăvârșire pe oameni de pe fața pământului, zice Domnul.

Read all of Țefania 1

Cross References

Genesis 6:7Și Domnul a zis: „Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului, căci Îmi pare rău că i-am făcut.” Noe

2 Chronicles 24:24Oastea sirienilor a venit cu un mic număr de oameni. Totuși Domnul a dat în mâinile lor o oaste foarte însemnată, pentru că părăsiseră pe Domnul, Dumnezeul părinților lor. Astfel au pedepsit sirienii pe Ioas.

Isaiah 6:11Și eu am întrebat: „Până când, Doamne?” El a răspuns: „Până când vor rămâne cetățile pustii și lipsite de locuitori; până când nu va mai fi nimeni în case și țara va fi pustiită de tot;

Jeremiah 24:8Și ca smochinele cele rele, care, de rele ce sunt, nu se pot mânca, zice Domnul, așa voi face să ajungă Zedechia, împăratul lui Iuda, căpeteniile lui și rămășița Ierusalimului, cei ce au rămas în țara aceasta și cei ce locuiesc în țara Egiptului.

Jeremiah 36:29Și despre Ioiachim, împăratul lui Iuda, spune: ‘Așa vorbește Domnul: Tu ai ars cartea aceasta, zicând: Pentru ce ai scris în ea cuvintele acestea: «Împăratul Babilonului va veni, va nimici țara aceasta și va nimici din ea oamenii și dobitoacele»?’

Ezekiel 33:27De aceea spune-le: ‘Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: «Pe viața Mea, că cei ce locuiesc în aceste dărâmături vor cădea uciși de sabie; pe cei ce sunt pe câmp îi voi da de mâncare fiarelor; iar cei ce sunt în întărituri și în peșteri vor muri de ciumă.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Țefania 1:2

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Țefania 1:1Țefania 1Țefania 1:3 →