The Bible Software
bible.software › Țefania › Țefania 3 › Țefania 3:6

Țefania 3:6

Am nimicit neamuri, le-am dărâmat turnurile, le-am pustiit ulițele și nu mai trece nimeni pe ele! Cetățile lor sunt pustiite, nu mai au niciun om în ele și nimeni nu mai locuiește în ele!

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

I have cut off the nations: their towers are desolate; I made their streets waste, that none passeth by: their cities are destroyed, so that there is no man, that there is none inhabitant.

In Context

5Domnul este fără prihană în mijlocul ei. El nu face nicio nelegiuire; în fiecare dimineață, El Își scoate la lumină judecățile, fără să înceteze vreodată, dar cine este nelegiuit nu știe de rușine!

7Ziceam: ‘Dacă ai voi măcar să te temi de Mine și să ții seama de mustrare! Nu ți-ar fi nimicită locuința și n-ar veni peste tine toate pedepsele cu care te-am amenințat.’ Dar ei s-au grăbit să-și strice toate faptele.

Read all of Țefania 3

Cross References

Joshua 23:4Vedeți, v-am dat ca moștenire prin sorț, după semințiile voastre, neamurile acestea care au rămas, începând de la Iordan, și toate neamurile pe care le-am nimicit, până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui.

Isaiah 15:1Prorocie împotriva Moabului. Chiar în noaptea când este pustiit, Ar-Moabul este nimicit! Chiar în noaptea când este pustiit, Chir-Moabul este nimicit!…

Isaiah 37:11Căci ai auzit ce au făcut împărații Asiriei tuturor țărilor și cum le-au nimicit cu desăvârșire. Și tu să fii izbăvit?

Isaiah 37:36Îngerul Domnului a ieșit și a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci și cinci de mii de oameni. Și, când s-au sculat dimineața, iată că toți aceștia erau niște trupuri moarte.

Jeremiah 25:18Ierusalimului și cetăților lui Iuda, împăraților și căpeteniilor sale, ca să le prefacă în dărâmături, într-un pustiu, să-i facă de batjocură și de blestem, cum se vede lucrul acesta astăzi;

Zephaniah 2:5Vai de locuitorii de pe malurile mării, vai de neamul cheretiților! Așa a vorbit Domnul împotriva ta, Canaane, țara filistenilor: ‘Te voi nimici și nu vei mai avea locuitori!

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Țefania 3:6

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Țefania 3:5Țefania 3Țefania 3:7 →