The Bible Software
bible.software › Epistola către Evrei › Epistola către Evrei 6 › Epistola către Evrei 6:11

Epistola către Evrei 6:11

Dorim ca fiecare dintre voi să dea dovadă de aceeași sârguință în vederea împlinirii speranței până la sfârșit,

Biblia Liberă

In The King James Version

And we desire that every one of you do shew the same diligence to the full assurance of hope unto the end:

In Context

10Căci Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrarea voastră și osteneala dragostei pe care ați arătat-o față de numele Lui, prin faptul că ați slujit sfinților și încă le mai slujiți.

12ca să nu fiți leneși, ci imitatori ai celor care, prin credință și perseverență, au moștenit promisiunile.

Read all of Epistola către Evrei 6

Cross References

Romans 5:2prin care, de asemenea, avem acces prin credință la acest har în care stăm. Ne bucurăm în speranța gloriei lui Dumnezeu.

Romans 12:8sau cine îndeamnă, să se dăruiască îndemnului; cine dăruiește, să o facă cu generozitate; cine conduce, cu sârguință; cine face milostenie, cu veselie.

Romans 15:13Și Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea în credință, ca să sporiți în nădejde prin puterea Duhului Sfânt.

1 Corinthians 15:58De aceea, iubiții mei frați, fiți statornici, neclintiți, sporind mereu în lucrarea Domnului, pentru că știți că munca voastră nu este în zadar în Domnul.

Galatians 6:9Să nu ne obosim în a face binele, căci vom secera la timpul potrivit dacă nu ne dăm bătuți.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola către Evrei 6:11

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Epistola către Evrei 6:10Epistola către Evrei 6Epistola către Evrei 6:12 →