Cartea a doua Paralipomena 14:2
Și David a înțeles că DOMNUL l-a întărit împărat peste Israel, fiindcă împărăția sa a fost ridicată pe înălțimi, din cauza poporului său Israel.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
3Și David și-a luat mai multe soții la Ierusalim: și David a născut mai mulți fii și fiice.
Read all of Cartea a doua Paralipomena 14
Cross References
2 Samuel 7:8De aceea acum, astfel să îi spui servitorului meu David: Astfel spune DOMNUL oștirilor: Te-am luat de la staulul oilor, de la a urma oile, pentru a fi conducător peste poporul meu, peste Israel;
1 Kings 10:9Binecuvântat fie DOMNUL Dumnezeul tău, care şi-a găsit plăcere în tine, ca să te pună pe tronul lui Israel, pentru că DOMNUL a iubit pe Israel pentru totdeauna, de aceea te-a făcut împărat, pentru a face judecată şi dreptate.
2 Chronicles 2:10Și, iată, voi da servitorilor tăi, tăietorii care taie lemnărie, douăzeci de mii de măsuri de grâu bătut, douăzeci de mii de măsuri de orz și douăzeci de mii de bați de vin și douăzeci de mii de bați de untdelemn.
Esther 4:14Căci dacă tu vei tăcea cu totul în acest timp, ajutorul şi eliberarea iudeilor se va ridica din altă parte; dar tu şi casa tatălui tău veţi fi nimiciţi; şi cine ştie dacă nu ai venit la împărăţie tocmai pentru un timp ca acesta?
Isaiah 1:25Şi îmi voi întoarce mâna asupra ta şi îţi voi îndepărta zgura cu puritate şi îţi voi lua tot cositorul;