The Bible Software
bible.software › Cartea a doua Paralipomena › Cartea a doua Paralipomena 21 › Cartea a doua Paralipomena 21:30

Cartea a doua Paralipomena 21:30

Dar David nu a putut merge înaintea lui să ceară sfat de la Dumnezeu, fiindcă s-a temut din cauza sabiei îngerului DOMNULUI.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

But David could not go before it to enquire of God: for he was afraid because of the sword of the angel of the LORD.

In Context

29Fiindcă tabernacolul DOMNULUI, pe care Moise l-a făcut în pustiu și altarul ofrandei arse, erau în acel timp pe înălțimea Gabaonului.

Read all of Cartea a doua Paralipomena 21

Cross References

Deuteronomy 10:12Şi acum, Israele, ce cere DOMNUL Dumnezeul tău de la tine, decât să te temi de DOMNUL Dumnezeul tău, să umbli în toate căile lui şi să îl iubeşti şi să serveşti DOMNULUI Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău,

1 Chronicles 13:12Și David s-a temut de Dumnezeu în acea zi, spunând: Cum voi aduce chivotul lui Dumnezeu acasă la mine?

Job 13:21Retrage-ți mâna de la mine și să nu mă înspăimânte groaza ta.

Job 23:15De aceea sunt tulburat în prezența lui; când iau aminte, mă tem de el.

Psalms 119:120Carnea mea tremură de teama de tine; și mă tem de judecățile tale.

Jeremiah 10:7Cine nu s-ar teme de tine, Împărate al națiunilor? Pentru că ție ți se cuvine teama; deoarece printre toți înțelepții națiunilor și în toate împărățiile lor, nu este nimeni asemenea ție.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea a doua Paralipomena 21:30

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea a doua Paralipomena 21:29Cartea a doua Paralipomena 21