Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni 1:27
Dar Dumnezeu a ales lucrurile prostești ale lumii ca să facă de rușine pe cei înțelepți; și Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de rușine pe cele tari.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Read all of Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni 1
Cross References
Numbers 22:30Iar măgărița i-a spus lui Balaam: Nu sunt eu măgărița ta, pe care ai călărit de când am fost a ta până în această zi? Obișnuiam vreodată să îți fac astfel? Iar el a spus: Nu.
Isaiah 26:5Fiindcă el înjoseşte pe cei ce locuiesc în înălţime; cetatea îngâmfată o umileşte; o umileşte până la pământ; o aduce în ţărână.
Isaiah 29:19Cei blânzi de asemenea îşi vor creşte bucuria în DOMNUL şi cei săraci între oameni se vor bucura în Cel Sfânt al lui Israel.
Matthew 4:18Și Isus, trecând pe lângă marea Galileii, a văzut doi frați: pe Simon, numit Petru, și pe Andrei, fratele său, aruncând un năvod în mare, fiindcă erau pescari.
Matthew 11:25În timpul acela, Isus a răspuns și a zis: Îți mulțumesc, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea de la cei înțelepți și prevăzători și le-ai revelat pruncilor.
Luke 19:39Și unii dintre fariseii din mulțime, i-au spus: Învățătorule, mustră-ți discipolii.