Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni 11:16
Dar dacă cineva pare a fi certăreț, noi nu avem un astfel de obicei, nici bisericile lui Dumnezeu.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
But if any man seem to be contentious, we have no such custom, neither the churches of God.
In Context
17Acum, în ceea ce vă spun, nu vă laud, pentru că vă adunați nu spre mai bine, ci spre mai rău.
Read all of Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni 11
Cross References
Jeremiah 32:11Astfel, am luat dovada de cumpărare, deopotrivă pe cea care era sigilată conform legii și obiceiului; și pe cea deschisă;
Acts 21:24Ia-i și purifică-te împreună cu ei și cheltuiește cu ei, ca să își radă capetele; și toți să știe că acele lucruri, despre care au fost instruiți în legătură cu tine, nu sunt nimic; ci, din contră, și tu însuți umbli pios și păzești legea.
1 Corinthians 14:33Fiindcă Dumnezeu nu este autorul confuziei, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinților.
1 Thessalonians 2:14Fiindcă voi, fraților, v-ați făcut urmași ai bisericilor lui Dumnezeu, care, în Iudeea, sunt în Cristos Isus, pentru că și voi ați suferit lucruri asemănătoare de la concetățenii voștri, ca și ei de la iudei,