Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni 15:10
Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; și harul lui dăruit mie nu a fost în zadar, ci am muncit mult mai mult decât ei toți; totuși nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care a fost cu mine.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
11Așadar, fie eu, fie ei, astfel predicăm și astfel ați crezut.
Read all of Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni 15
Cross References
Matthew 25:16Atunci, cel ce primise cinci talanți s-a dus și a făcut comerț cu ei și a făcut alți cinci talanți.
Romans 11:5Așadar, tot astfel și în timpul de acum este o rămășiță conform alegerii harului.
Romans 15:17Eu am așadar cu ce să mă fălesc în Isus Cristos, în cele ce se referă la Dumnezeu.
1 Corinthians 4:7Fiindcă cine te deosebește de alții? Și ai ceva ce nu ai primit? Iar dacă ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu ai fi primit?
2 Corinthians 3:5Nu că suntem suficienți prin noi înșine să gândim ceva ca din noi înșine, dar abilitatea noastră este de la Dumnezeu,
2 Corinthians 10:12Fiindcă nu cutezăm să ne facem din numărul, sau să ne comparăm cu unii ce se recomandă pe ei înșiși, dar ei, măsurându-se prin ei înșiși și comparându-se între ei înșiși, nu sunt înțelepți.