Întâia epistolă a lui Ioan 5:7
Pentru că sunt trei cei care aduc mărturie în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt; și aceștia trei sunt una.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Read all of Întâia epistolă a lui Ioan 5
Cross References
Deuteronomy 6:4Ascultă, Israele, DOMNUL Dumnezeul nostru este un singur DOMN;
Isaiah 48:16Apropiaţi-vă de mine, ascultaţi aceasta; nu am vorbit în taină de la început; de când au fost aceste lucruri, eu sunt acolo; şi acum Domnul DUMNEZEU şi Duhul său m-a trimis.
Matthew 3:16Și Isus, după ce a fost botezat, a ieșit din apă îndată; și iată, cerurile i s-au deschis și a văzut Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel și așezându-se ușor pe el.
Matthew 18:16Dar dacă refuză să asculte, mai ia cu tine unul sau doi, pentru ca fiecare cuvânt să fie întemeiat pe gura a doi sau trei martori.
John 1:1La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu.
John 5:26Fiindcă, așa cum Tatăl are viață în el însuși, tot așa a dat Fiului să aibă viață în el însuși.