Cartea a patra a Regilor 14:15
Fiindcă DOMNUL va lovi pe Israel, precum o trestie este scuturată în apă şi va dezrădăcina pe Israel din această ţară bună, pe care a dat-o părinţilor lor şi îi va împrăştia dincolo de râu, deoarece şi-au făcut dumbrăvi, provocând pe DOMNUL la mânie.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea a patra a Regilor 14
Cross References
Leviticus 26:32Și voi aduce țara la pustiire; și dușmanii voștri, care locuiesc în ea, vor fi înmărmuriți la aceasta.
Deuteronomy 4:26Iau astăzi cerul şi pământul ca martori împotriva voastră, că veţi pieri curând în întregime din ţara în care treceţi Iordanul, ca să o stăpâniţi; nu vă veţi lungi zilele în ea, ci veţi fi nimiciţi în întregime.
Deuteronomy 28:36DOMNUL te va duce pe tine şi pe împăratul tău, pe care îl vei pune peste tine, la o naţiune pe care nu ai cunoscut-o nici tu nici părinţii tăi şi acolo vei servi altor dumnezei, lemn şi piatră.
Deuteronomy 29:24Chiar toate naţiunile vor spune: Pentru ce a făcut astfel DOMNUL acestei ţări? Ce înseamnă dogoarea acestei mari furii?
Joshua 23:15De aceea se va întâmpla că, așa cum toate lucrurile bune, pe care vi le-a spus DOMNUL Dumnezeul vostru, au venit peste voi, tot așa DOMNUL va face să vină asupra voastră toate lucrurile rele, până vă va nimici de pe acest pământ bun, pe care vi l-a dat DOMNUL Dumnezeul vostru.
1 Kings 14:9Ci ai făcut rău mai mult decât toţi câţi au fost înaintea ta; fiindcă ai mers şi ţi-ai făcut alţi dumnezei şi chipuri turnate, pentru a mă provoca la mânie şi m-ai aruncat în spatele tău;