Cartea a patra a Regilor 19:12
Şi după cutremur, un foc, dar DOMNUL nu era în foc; şi după foc o voce blândă, şoptită.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea a patra a Regilor 19
Cross References
Exodus 3:2Și îngerul DOMNULUI i s-a arătat într-o flacără de foc ieșind din mijlocul unui rug; și el a privit și, iată, rugul ardea cu foc și rugul nu se mistuia.
Deuteronomy 4:11Şi v-aţi apropiat şi aţi stat în picioare la poalele muntelui; şi muntele ardea cu foc până în inima cerului, cu întuneric, nori şi întuneric adânc.
Deuteronomy 4:15De aceea luaţi bine seama la voi, pentru că nu aţi văzut niciun fel de înfăţişare în ziua în care v-a vorbit DOMNUL în Horeb, din mijlocul focului,
1 Kings 18:38Atunci focul DOMNULUI a căzut şi a mistuit ofranda arsă şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a supt apa care era în şanţ.
2 Kings 2:11Și s-a întâmplat, pe când ei mergeau încă și vorbeau, că, iată, s-a arătat un car de foc și cai de foc și i-au despărțit pe cei doi; și Ilie s-a urcat la cer într-un vârtej de vânt.
Job 33:7Iată, teroarea mea nu te va înspăimânta, nici mâna mea nu va fi grea asupra ta.