Întâia epistolă a lui Petru 1:12
Cărora le-a fost revelat, că nu pentru ei înșiși ci pentru noi, serveau ei acele lucruri care vă sunt acum vestite, prin cei ce v-au predicat evanghelia cu Duhul Sfânt trimis din cer; lucruri în care îngerii doresc să se uite.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Read all of Întâia epistolă a lui Petru 1
Cross References
Proverbs 1:23Întoarceți-vă la mustrarea mea; iată, voi turna duhul meu peste voi, vă voi face cunoscute cuvintele mele.
Isaiah 32:15Până când duhul va fi turnat de sus peste noi şi pustiul va fi un câmp roditor şi câmpul roditor socotit ca pădure.
Isaiah 53:1Cine a crezut vestea noastră şi cui i s-a arătat braţul DOMNULUI?
Daniel 2:22Revelează lucrurile adânci și tainice; cunoaște ce este în întuneric și lumina locuiește cu el.
Daniel 2:47Împăratul i-a răspuns lui Daniel și a zis: Cu adevărat Dumnezeul vostru este un Dumnezeu al dumnezeilor și un Domn al împăraților și un descoperitor al tainelor, văzând că poți revela această taină.
Daniel 9:24Șaptezeci de săptămâni sunt hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale sfinte, pentru a sfârși fărădelegea și pentru a pune capăt păcatelor și pentru a face împăcare pentru nelegiuire și pentru a aduce dreptatea veșnică și pentru a sigila viziunea și profeția și pentru a unge pe cel Preasfânt.