Cartea întâi Paralipomena 29:32
Și numărul ofrandelor arse, pe care adunarea le-a adus, a fost de șaptezeci de tauri, o sută de berbeci și două sute de miei, toate acestea au fost pentru ofrandă arsă DOMNULUI.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
33Și lucrurile sfințite erau șase sute de boi și trei mii de oi.
Read all of Cartea întâi Paralipomena 29
Cross References
Leviticus 1:3Dacă darul lui este un sacrificiu ars din cireadă, să aducă o parte bărbătească, fără cusur; să îl aducă după buna sa voie la ușa tabernacolului întâlnirii înaintea DOMNULUI.
1 Kings 8:63Şi Solomon a oferit un sacrificiu de ofrande de pace, pe care l-a oferit DOMNULUI, douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi. Astfel au dedicat împăratul şi toţi copiii lui Israel, casa DOMNULUI.
2 Chronicles 30:15Atunci au înjunghiat paștele în a paisprezecea zi a lunii a doua, și preoții și leviții s-au rușinat și s-au sfințit și au adus ofrandele arse în casa DOMNULUI.