The Bible Software
bible.software › Cartea întâi Paralipomena › Cartea întâi Paralipomena 31 › Cartea întâi Paralipomena 31:20

Cartea întâi Paralipomena 31:20

Și astfel a făcut Ezechia prin tot Iuda și a lucrat ceea ce era bun și drept înaintea DOMNULUI Dumnezeul său.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

And thus did Hezekiah throughout all Judah, and wrought that which was good and right and truth before the LORD his God.

In Context

19Și pentru fiii lui Aaron, preoții, care erau în ținuturile din împrejurimile cetăților lor, în fiecare cetate erau bărbați chemați pe nume, ca să dea porții tuturor celor de parte bărbătească dintre preoți și tuturor care erau socotiți în genealogii, printre leviți.

21Și în fiecare lucrare pe care a început-o în serviciul casei lui Dumnezeu, și în lege și în porunci, pentru a căuta pe Dumnezeul său, a făcut-o cu toată inima sa și a prosperat.

Read all of Cartea întâi Paralipomena 31

Cross References

2 Kings 20:3Te implor, DOAMNE, amintește-ți cum am umblat înaintea ta în adevăr și cu o inimă desăvârșită și am făcut ce este bine înaintea ochilor tăi. Și Ezechia a plâns mult.

2 Chronicles 14:1Astfel Abiia a adormit cu părinții săi și l-au îngropat în cetatea lui David; și Asa, fiul său, a domnit în locul său. În zilele lui, țara a fost liniștită zece ani.

Matthew 25:16Atunci, cel ce primise cinci talanți s-a dus și a făcut comerț cu ei și a făcut alți cinci talanți.

Acts 24:16Și în aceasta mă deprind pe mine însumi, să am întotdeauna o conștiință fără poticnire, față de Dumnezeu și oameni.

3 John 1:5Preaiubitule, cu credincioşie faci tot ceea ce lucrezi pentru fraţi şi pentru străini,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea întâi Paralipomena 31:20

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea întâi Paralipomena 31:19Cartea întâi Paralipomena 31Cartea întâi Paralipomena 31:21 →