The Bible Software
bible.software › Cartea întâi Paralipomena › Cartea întâi Paralipomena 6 › Cartea întâi Paralipomena 6:37

Cartea întâi Paralipomena 6:37

Totuși, dacă își vor întoarce inima în țara în care sunt duși captivi și se vor întoarce și ți se vor ruga în țara captivității lor, spunând: Am păcătuit, am făcut nelegiuire și ne-am purtat cu stricăciune;

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Yet if they bethink themselves in the land whither they are carried captive, and turn and pray unto thee in the land of their captivity, saying, We have sinned, we have done amiss, and have dealt wickedly;

In Context

36Dacă păcătuiesc împotriva ta, (fiindcă nu este om care să nu păcătuiască) și tu te mânii pe ei și îi dai înaintea dușmanilor lor, iar ei îi duc în captivitate într-o țară îndepărtată sau apropiată;

38Dacă se întorc la tine cu toată inima lor și cu tot sufletul lor în țara captivității lor, în care i-au dus captivi, și se roagă spre țara lor, pe care ai dat-o părinților lor și spre cetatea pe care ai ales-o și spre casa pe care am construit-o pentru numele tău,

Read all of Cartea întâi Paralipomena 6

Cross References

Deuteronomy 4:29Dar dacă de acolo vei căuta pe DOMNUL Dumnezeul tău, îl vei găsi, dacă îl vei căuta cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău.

2 Chronicles 7:14Dacă poporul meu, care este chemat după numele meu, se va umili și se va ruga și va căuta fața mea și se va abate de la căile lui rele, atunci voi asculta din cer și îi voi ierta păcatul și îi voi vindeca țara.

Nehemiah 1:6Să fie acum urechea ta atentă și ochii tăi deschiși, ca să auzi rugăciunea servitorului tău, cu care mă rog înaintea ta acum, zi și noapte, pentru copiii lui Israel, servitorii tăi, și mărturisesc păcatele copiilor lui Israel, pe care noi le-am păcătuit împotriva ta; deopotrivă eu și casa tatălui meu am păcătuit.

Job 33:27El privește la oameni și dacă cineva spune: Am păcătuit și am pervertit ceea ce era drept și nu mi-a folosit,

Isaiah 64:6Dar noi suntem toţi ca un lucru necurat şi toate faptele noastre drepte sunt precum zdrenţe murdare; şi toţi ne ofilim ca o frunză; şi nelegiuirile noastre, ca vântul, ne-au dus.

Jeremiah 31:18Am auzit, într-adevăr, pe Efraim jelindu-se astfel: Tu m-ai pedepsit și eu am fost pedepsit, ca un taur neobișnuit cu jugul; întoarce-mă și mă voi întoarce, pentru că tu ești DOMNUL Dumnezeul meu.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea întâi Paralipomena 6:37

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea întâi Paralipomena 6:36Cartea întâi Paralipomena 6Cartea întâi Paralipomena 6:38 →