bible.software › Cartea întâi Paralipomena › Cartea întâi Paralipomena 8 › Cartea întâi Paralipomena 8:15
Cartea întâi Paralipomena 8:15
Și ei nu s-au depărtat de porunca împăratului, dată preoților și leviților, referitoare la orice lucru, sau referitoare la tezaure.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
And they departed not from the commandment of the king unto the priests and Levites concerning any matter, or concerning the treasures.
In Context
14Și a numit, conform ordinului lui David, tatăl său, rândurile preoților la serviciul lor și pe leviți la sarcinile lor, să laude și să servească înaintea preoților, precum cerea datoria fiecărei zile; portarii de asemenea la rândurile lor la fiecare poartă, fiindcă astfel poruncise David, omul lui Dumnezeu.
16Și toată munca lui Solomon era pregătită până la ziua temeliei casei DOMNULUI și până când a fost terminată. Astfel casa DOMNULUI a fost desăvârșită.
Read all of Cartea întâi Paralipomena 8
Cross References
1 Kings 7:51Astfel a fost terminată toată lucrarea pe care împăratul Solomon a făcut-o pentru casa DOMNULUI. Şi Solomon a adus în ea lucrurile pe care David, tatăl său, le dedicase; argintul şi aurul şi vasele, le-a pus în tezaurele casei DOMNULUI.
1 Chronicles 26:20Și dintre leviți, Ahiia era peste tezaurele casei lui Dumnezeu și peste tezaurele lucrurilor dedicate.
This Verse In Other Editions
Study Cartea întâi Paralipomena 8:15