Cartea întâi Paralipomena 14:26
Pentru că DOMNUL a văzut nenorocirea lui Israel, că aceasta era foarte amară, căci nu era nimeni închis, nici rămas, nici vreun ajutor pentru Israel.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea întâi Paralipomena 14
Cross References
Exodus 3:9Și acum, iată, strigătul copiilor lui Israel a ajuns la mine; și eu de asemenea am văzut oprimarea cu care egiptenii îi oprimă.
Judges 10:16Și au îndepărtat dumnezeii străini din mijlocul lor și au servit DOMNULUI, și sufletul său s-a mâhnit de nefericirea lui Israel.
1 Kings 21:21Iată, voi aduce răul asupra ta şi voi îndepărta posteritatea ta şi voi stârpi din Ahab pe cel care urinează la perete şi pe cel închis şi pe cel rămas în Israel,
2 Kings 13:23Și DOMNUL a fost cu har către ei și a avut milă de ei și a luat cunoștință de ei, datorită legământului său cu Avraam, Isaac și Iacob, și nu a dorit să îi nimicească, nici nu i-a aruncat de la fața sa până acum.
Psalms 107:12De aceea le-a umilit inima cu muncă; au căzut și nu a fost nimeni să îi ajute.
Ezekiel 22:30Și eu am căutat un om printre ei, care să facă îngrăditura și să stea neclintit în spărtură, înaintea mea, pentru țară, ca să nu o distrug; dar nu am găsit pe nimeni.