The Bible Software
bible.software › Cartea întâi Paralipomena › Cartea întâi Paralipomena 16 › Cartea întâi Paralipomena 16:7

Cartea întâi Paralipomena 16:7

Astfel, Ahaz a trimis mesageri la Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, spunând: Eu sunt servitorul tău și fiul tău, urcă și salvează-mă din mâna împăratului Siriei și din mâna împăratului lui Israel, care s-au ridicat împotriva mea.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

So Ahaz sent messengers to Tiglath-pileser king of Assyria, saying, I am thy servant and thy son: come up, and save me out of the hand of the king of Syria, and out of the hand of the king of Israel, which rise up against me.

In Context

6În timpul acela Rețin, împăratul Siriei, a luat înapoi Elatul pentru Siria și i-a alungat pe iudeii din Elat; și sirienii au venit la Elat și au locuit acolo până în această zi.

8Și Ahaz a luat argintul și aurul care s-a găsit în casa DOMNULUI și în tezaurele casei împăratului și le-a trimis ca dar împăratului Asiriei.

Read all of Cartea întâi Paralipomena 16

Cross References

1 Kings 20:4Şi împăratul lui Israel a răspuns şi a zis: Domnul meu, împărate, conform spusei tale, eu, şi tot ceea ce am, sunt al tău.

2 Kings 15:29În zilele lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, și a luat Iionul și Abel-Bet-Maaca și Ianoahul și Chedeșul și Hațorul și Galaadul și Galileea, toată țara lui Neftali, și i-a dus captivi în Asiria.

1 Chronicles 5:26Și Dumnezeul lui Israel a stârnit duhul lui Pul, împăratul Asiriei, și duhul lui Tilgat-Pilneser, împăratul Asiriei, și i-a dus, chiar pe rubeniți și pe gadiți și jumătatea tribului lui Manase și i-a adus la Halah și la Habor și la Hara și la râul Gozan, până în această zi.

2 Chronicles 28:20Și Tilgat-Pilneser, împăratul Asiriei, a venit la el și l-a strâmtorat, și nu l-a întărit.

Jeremiah 13:21Ce vei spune când el te va pedepsi? Pentru că i-ai învățat să fie căpetenii și ca mai mari peste tine; nu te vor cuprinde întristări, ca pe o femeie în durerile nașterii?

Lamentations 4:17Cât despre noi, ochii noștri lâncezesc după ajutorul nostru zadarnic; în vegherea noastră am vegheat spre o națiune care nu putea să ne salveze.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea întâi Paralipomena 16:7

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea întâi Paralipomena 16:6Cartea întâi Paralipomena 16Cartea întâi Paralipomena 16:8 →